Razvan Ioan Trascu
Posted on
PhD

Prima etapă s-a finalizat

Author

Au fost intervievați online n=33 participanți voluntari, cu vârsta medie 71,88 ani (SD=10,02 ani); distribuția pe sexe a fost cvasi-omogenă, cu ușoară preponderență a sexului feminin (n=19, 57,58% femei; 14 bărbați).

După cuantificarea componentelor calitative ale chestionarului inițial, aplicat eșantionului-pilot, s-a constatat că pentru nici unul dintre chestionarele supuse validării nu a fost necesară vreo reajustare.

Intervalul de timp planificat între testare și retestare a fost de 14-15 zile; în practică, retestarea a avut loc la un interval mediu de 20,33 zile (±5,25 zile SD, min=12, max=30).

Pentru ambele chestionare (PSS4 și tehnostress), comparând scorurile totale ale ambelor chestionare (inițial vs retestare), s-a folosit analiza bivariată de corelație - fiabilitatea testare-retestare fiind demonstrată de coeficienții Pearson pentru ambele chestionare supuse validării (0,731 pentru PSS4 și respectiv 0,868 pentru tehnostres; pentru ambele p<0.01).

Concluzie: studiul poate continua cu faza 2 (aplicarea chestionarului la scală largă).